UPDATE – 12 ian.: Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, a fost vorba despre un accident rutier ușor. Un conducător auto în vârstă 38 ani, din localitate, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a pietonului. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa alcoolului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, în jurul orei 15.30, în municipiul Onești, în cartierul Mal, pe strada Alexandru Ioan Cuza, după ce o mașină a lovit o femeie, se pare că pe trecerea de pietoni.
La fața locului este prezent un echipaj de poliție și o ambulanță SAJ, echipajul medical acordându-i femeii accidentate îngrijirile necesare.
Nu se cunoaște în momentul de față starea victimei.
Știre în curs de actualizare.














