Consilierii locali din Onești au ales, joi, 19 noiembrie, la prima ședință a acestui for în formulă completă, viceprimarul municipiului, având de ales între cele trei propuneri: Adrian Jilcu (PMP), Elena Pașcu Apăvăloaie (PNL) și Alexandru Agapi (PSD).

În urma votului exprimat de cei 21 de consilieri locali oneșteni, noul viceprimar al municipiului Onești este Adrian Jilcu (PMP).

Adrian Jilcu (foto mic 2) a fost votat de 11 consilieri.

Alexandru Agapi, propunerea PSD, a obținut 6 voturi, iar Elena Pașcu Apăvăloaie a primit patru voturi.

Astfel, a fost validat în funcţia de viceprimar al municipiului Onești, conform OUG 57, Adrian Jilcu, care completează echipa executivă a Primăriei Onești, alături de primarul Laurențiu Neghină.

În sala de ședințe au fost prezenți asistând la votul pentru funcția de viceprimar și vicepreședintele CJ Bacău, Gelu Panfil, și Robertson Zamă, unul dintre candidații din partea USR-PLUS Bacău la Senatul României.