Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, în urma analizelor efectuate de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), a confirmat existența virusului pestei porcine africane (PPA) la porci domestici din două gospodării din comunele băcăuane Parincea și Pârjol.

Potrivit DSVSA Bacău, în localitatea Nănești, comuna Parincea, au fost afectați de boală un număr de 3 porci, din care două suine au murit și unul a fost ucis, iar în Pârjol au fost afectate 32 de porcine din care unul cu semne clinice.

Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport.

S-a procedat la uciderea preventivă, în condițiile legii, a unui porc rămas în exploatația din Nănești, și 32 de porci existenți în exploatația din Pârjol, cu ecarisarea cadavrelor și dezinfecția în focare”, a precizat directorul executiv al DSVSA Bacău, dr. Niky Liviu Vrabie.