O femeie în vârstă de 50 de ani, din Helegiu, a ajuns la spital după ce a fost accidentată de o mașină, în această după-amiază (n.r. – miercuri, 27 martie), în timp ce se deplasa pe jos, pe marginea drumului.

Din fericire, femeia nu a suferit răni grave, însă tot a fost nevoie să fie transportată la Compartimentul Primiri Urgențe (CPU), din cadrul spitalului din Onești, pentru investigații suplimentare.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri oneșteni s-au stabilit următoarele: un conducător auto în vârstă de 44 de ani, din Brașov, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 11, pe direcția Onești – Bacău, a acroșat cu partea lateral dreaptă un pieton, o femeie în vârstă de 50 de ani, din localitatea Helegiu, care se deplasa regulamentar, pe aceeași parte, în direcție opusă. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate mostre bilogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent principal de poliție Cătălina Crețu. (sursa foto: arhivă)