Două persoane au fost rănite în urma unui accident care s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 06.00, pe DN 11A, pe raza localității Ștefan cel Mare.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Onești, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău – Substația Onești și un echipaj SMURD.

Din informațiile pe care le avem până în prezent, victimele accidentului sunt doi bărbați. Aceștia au suferit mai multe traumatisme, dar erau conștienți.

Din câte se pare, șoferul unei dube care venea dinspre satul Bogdana nu s-a asigurat în momentul în care a pătruns pe DN 11A. Un șofer care circula pe direcția Onești – Adjud, pentru a evita impactul cu duba a virat brusc la stânga, intrând pe contrasens, unde a acroșat o mașină care circula regulamentar din direcția opusă. (foto: arhivă)

Știre în curs de actualizare.