Un cutremur de magnitudinea 4 s-a produs, sâmbătă dimineață, în zona seismică Vrancea, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului.
„În ziua de 20 Mai 2023, la ora 10.36:20 (ora locală a României), s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Buzău, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 141 km, Intensitate: II”, notează infp.ro.
„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53 km N de Ploieşti, 55 km SE de Braşov, 55 km NV de Buzău, 61 km SE de Sfântu-Gheorghe, 80 km NE de Târgovişte, 81 km SV de Focşani”, mai precizează sursa citată.
La ora 12.06, în zona seismică Vrancea s-a produs un nou cutremur, cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter.
„În ziua de 20 Mai 2023, la ora 12.06:21 (ora locală a României), s-a produs în Zona Seismică Vrancea, Vrancea, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 77 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42 km V de Focşani, 67 km E de Sfântu-Gheorghe, 68 km N de Buzău, 81 km E de Braşov, 93 km S de Bacău, 96 km SV de Bârlad”, transmite INFP. (foto: infp.ro)











