UPDATE – 11.03: RAJA a anunțat PROGRAMUL de furnizare a apei în ONEȘTI, cât timp remediază avaria lucrătorii CRAB – VEZI PROGRAMUL AICI
ȘTIREA INIȚIALĂ
O avarie pe conducta de aducțiune Dărmănești – Onești s-a produs, în această dimineață, în zona Dofteana, transmite Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), într-un comunicat de presă.
„Având în vedere faptul că avaria permite programarea lucrărilor de remediere, putem oferi timp consumatorilor noştri să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada efectuării lucrărilor de reparații.
Astfel, întreruperea alimentării cu apă a aducţiunii se va face în data de 23.03.2022, începând cu ora 08.00. În funcţie de situaţia găsită în teren, durata estimată până la reluarea furnizării apei la parametrii normali de debit şi presiune, este de maxim 22 ore, respectiv:
- Durata de golirea a tronsonului afectat si a intervenţiei pentru remedierea defecţiunii, o estimăm până la maxim 10 ore, în funcţie de complexitatea reparaţiei.
- Timpul estimativ de încărcare (umplere) a aducţiunii este 12 ore”, a transmis CRAB.
De această oprire vor fi afectaţi consumatorii: RAJA SA – pt. Municipiul Onești, oraşul Târgu Ocna, Comuna Dofteana, comuna Caşin, comuna Târgu Trotuş (Târgu Trotuş, Viişoara, Tuta), Chimcomplex Borzești, comuna Pârgăreşti și SNAP Târgu Ocna.
Întreruperea furnizării apei potabile va genera restricţionarea alimentării cu apă pentru perioada derulării lucrărilor, iar furnizarea apei potabile în data de 23.03.2022 se va face, în funcție de stocurile de apă acumulate, după următorul program:
– pentru oraşul Târgu Ocna:
- abonaţii alimentaţi din rezervorul Tiseşti (blocurile şi cartierul Tiseşti) – până la ora 14.00;
- abonaţii alimentaţi din rezervorul Vâlcele (cartierele Gălean şi Vâlcele) – până la ora 16.00;
- abonaţii alimentaţi din conducta de aducţiune (cartierele Poieni, Mosoare, Păcuri şi Gura
Slănic) până la ora 09.00.
– pentru Comuna Dofteana:
- sat Dofteana – zona Centru până la ora 16.00;
- satul Larga – nu va fi afectat de această oprire (alimentarea se face din conducta de aducţiune Ramura Nord);
– pentru comuna Caşin până la ora 16.00 (pentru abonaţii de la intrarea în localitate). (sursa: comunicat de presa CRAB)