Mai multe blocuri din zona de jos a Oneștiului sunt afectate la această oră de lipsa apei ori de furnizarea acesteia cu presiune scăzută, după ce la coloana principală care alimentează cu apă acest perimetru s-a produs o avarie. Reparațiile se fac sub presiune, cu presiune scăzute, pentru a permite reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.
“În zona de jos a orașului a fost înregistrată o scădere a presiunii apei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții RAJA Onești am aflat că s-a produs o avarie pe coloana principală care alimentează zona de jos a orașului.
Reparațiile se fac sub presiune, cu presiune scăzută. La etajele inferioare, la multe blocuri curge apa.
Din estimările lor în aproximativ două ore va reveni la normal, presiunea apei”, a explicat primarul Laurențiu Neghină.
Societatea Raja SA precizează că astăzi, 28 iulie 2021, în intervalul 10.00-16.00, apa este furnizată cu presiune redusă din cauza remedierii unei arii la o conductă, fiind afectați locuitorii de pe străzile Calea Mărășești, Pajura, Stadionului, Victor Babeș și din cartierul Dallas.