UPDATE – 19.51: La locul intervenției s-au mai deplasat 2 APIC și un microbuz cu 15 militari.
Incendiul se manifestă în continuare pe o suprafață de aproximativ 200 mp și se lucrează pentru localizarea și lichidare. Suprafața totală afectată este de aproximativ 600 mp.
UPDATE – 16.12: Potrivit ultimelor informații de la fața locului, incendiul se manifestă generalizat și există riscul ca flăcările să se extindă la vecinătăți. 20 de persoane s-au autoevacuat din cămin.
„În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, cu posibilitate de extindere la vecinătăți.
Nu sunt victime implicate. Din cămin s-au autoevacuat 20 de persoane.
Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, a fost activată și grupa operativă a inspectoratului. De asemenea, la locul indicat acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicolae Bălcescu.
Intervenția este în dinamică. În prezent echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, a mai precizat Ema Tereş, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, în jurul orei 15.30, la căminul cultural din satul Galbeni, comuna băcăuană Nicolae Bălcescu. La fața locului intervin pompierii militari băcăuani cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
„În urmă cu câteva momente, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină în comuna Nicolae Bălcescu, sat Galbeni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la căminul cultural.
La locul solicitării, s-au deplasat de urgență 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD.
La locul evenimentului se deplasează comandantul Detașamentului Bacău, cu o autospecială de primă intervenție și comandă.
Intervenția este în dinamică”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş. (foto: imagine ilustrativă)
Știre în curs de actualizare.