Un accident rutier s-a produs în această dimineață în municipiul Onești, pe bulevardul Republicii din Onești, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Sesizarea a fost înregistrată la ora 10.22.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Onești au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.
Din fericire, a fost vorba despre o coliziune ușoară, fără victime și care nu a mai necesitat intervenția pompierilor.
Traficul rutier în zonă a fost însă serios perturbat minute bune, mai ales că evenimentul rutier s-a petrecut la o oră de vârf. (foto: imagine ilustrativă)











