(P)

O fată în vârstă de 16 ani, care făcea parte din echipa de fotografi tocmită la o nuntă din localitatea Bogdănești, a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, în această după-amiază (n.r. – duminică, 18 august), în timp ce căuta să surprindă cel mai bun cadru.

Fata-fotograf a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, pentru a obține un cadru de efect, dar nu s-a asigurat, iar o mașină care circula regulamentar a lovit-o în plin. Accidentul a fost semnalat la 112 la ora 13.13.

Din fericire, izbitura nu a fost puternică, mașina deplasându-se cu viteză mică, în condițiile în care pe carosabil se aflau mai mulți nuntași.

Chiar și așa, în urma accidentului, tânăra de 16 ani a suferit un politraumatism și a fost preluată de ambulanța SAJ – Substația Onești, fiind transportată la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul spitalului din Onești.

“Fata era conștientă și stabilă și se află în afara oricărui pericol”, ne-au declarat surse medicale.

Șoferul implicat în accident cât și victima acestuia au fost testați cu aparatul etilotest de către polițiștii rutieri oneșteni, rezultatul fiind negativ în cazul amândurora. (foto: arhivă)