În ciuda apelurilor repetate, inclusiv ale președintelui Klaus Iohannis, către românii din diaspora de a nu veni acasă de Paște, în contextul pandemiei de coronavirus, băcăuanii continuă să curgă valuri-valuri din străinătate. Numai în ultimele 24 de ore, potrivit zdbc.ro, peste 200 de băcăuani au venit acasă de peste hotare.

25 dintre ei au fost cazați, aseară, la Complex Elite (fostul Seasons) din Onești, de la intrarea în cartierul Satul Catolic, chiar dacă această unitate de cazare se pare că nu ar dispune de autorizație de funcționare emisă de Primăria Onești, neavând aviz ISU.

Prefectul Liviu Miroșeanu a spus, pentru zdbc.ro, că “DSP a verificat hotelul din Onești și a stabilit că îndeplinește criteriile pentru asigurarea cazării pentru persoanele în carantină. În cursul zilei, se va semna și contractul. Lipsa autorizației de funcționare nu contează, deoarece nu se efectuează o activitate comercială.”

„S-au primit instrucțiuni de la MAI, dacă spațiile contractate și rechiziționate se epuizează, se va trece la măsura cazării la domiciliu, cu condiția respectării unor condiții stricte”, a mai precizat prefectul județului Bacău, pentru sursa citată. (foto: imagine ilustrativă)