Acasă Actualitate MULȚUMIRI DIN SUFLET pentru cadrele medicale ale SPITALULUI din Onești: un pacient...

MULȚUMIRI DIN SUFLET pentru cadrele medicale ale SPITALULUI din Onești: un pacient povestește cum a fost ÎNGRIJIT CU RESPECT, empatie și profesionalism. „O echipă unită, pentru care pacientul nu este doar un număr pe o fișă”

 

Un pacient recent tratat în cadrul secției de chirurgie vasculară a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești a transmis o scrisoare de mulțumire conducerii unității, exprimându-și profunda recunoștință față de personalul medical – medici, anesteziști, asistente și infirmiere – pentru profesionalismul și omenia de care au dat dovadă pe parcursul internării sale.

„Am descoperit aici nu doar un spital, ci o echipă unită, pentru care pacientul nu este doar un număr pe o fișă, ci o ființă umană cu suferințe, temeri și speranțe”, a transmis pacientul, semnând cu inițialele R.A.