Eveniment emoționant și cu totul special, ieri, la Onești, unde aniversarea a 60 de ani de la înființarea Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” a inclus un moment rar întâlnit chiar și în marile centre medicale: transmiterea live, pe un ecran gigantic, a unei operații de montare de stenturi.
Zeci de medici din Onești și din întreaga țară, alături de numeroși invitați prezenți în aula Bibliotecii „Radu Rosetti” din localitate, au urmărit în direct intervenția realizată în sala de angiografie a spitalului. Operația a fost efectuată de dr. Iulian Matei, cardiolog intervenționist venit special de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
Pacientul, un bărbat de 66 de ani din Onești, cu multiple afecțiuni și antecedente cardiace (inclusiv un infarct suferit în urmă cu cinci ani), a avut nevoie de montarea a două stenturi. Operația a fost un succes și s-a desfășurat cu ajutorul angiografului biplan de ultimă generație aflat de un an în dotarea spitalului oneștean, iar pacientul a rămas conștient pe toată durata procedurii.
În sala în care era proiectată operația, participanții au privit fascinați fiecare etapă, trăind cu emoție un act medical complex, expus în timp real.
Angiograful biplan, cu o valoare de peste un milion de euro, este un echipament întâlnit cu precădere în spitalele universitare. În rândul spitalelor municipale, doar Oneștiul și Timișoara se pot lăuda cu această dotare de top. Pentru pacienții din zona Oneștiului și chiar din Moldova, existența acestui aparat angioplan la Spitalul „Sf. Ierarh Dr. Luca” transformă radical accesul acestora la investigații și intervenții cardiace minim invazive.
„Pentru noi și pentru pacienții din Onești și din zonele limitrofe este un lucru foarte bun, pentru că aceștia beneficiază de coronarografii și angioplastii în cadrul spitalului, nemaifiind nevoie să se deplaseze în centrele universitare”, a precizat dr. Diana Miron, medic-șef al secției de cardiologie.
La rândul său, managerul spitalului, Gelu Nicolcea, a explicat proveniența fondurilor: „Investiția a fost făcută 30% din bani de la Ministerul Sănătății și 70% de la Consiliul Județean Bacău. În continuare așteptăm să intrăm în programul național de boli cardiovasculare, pentru a ne asigura consumabilele și materialele sanitare în mod gratuit, astfel încât să putem face cât mai multe intervenții aici, la Onești.”
Datorită angiografului biplan de la Oneşti, sute de pacienți din zona Moldovei vor putea beneficia de investigații și intervenții cardiologice avansate fără a mai fi nevoiți să se programeze în centrele universitare. (foto mare: colaj Facebook / Adrian Popa – UNUpeTrotuș)
VEZI AICI VIDEO EMOȚIONANT DUPĂ FINALIZAREA CU SUCCES A OPERAȚIEI











