Numărul polițiștilor, jandarmilor și pompierilor a fost suplimentat în județul Bacău, în minivacanța de Rusalii. Pompierii le recomandă celor care merg la scăldat să aleagă locurile speciale amenajate, iar celor care ajung la picnic, în natură, să nu aprindă focul în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt. Jandarmii vor fi prezenți la mai multe evenimente ce se vor desfășura în acest weekend la nivelul județului Bacău, iar turiștilor care aleg drumețiile le recomandă să nu evite animalele sălbatice pe care le-ar putea întâlni pe traseu. Nu în ultimul rând, polițiștii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și creşterea siguranţei rutiere și transmit șoferilor o serie de recomandări pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Comunicat ISU Bacău: În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor, pompierii băcăuani vor fi în continuare la datorie, pregătiți să intervină în orice situație de urgență pentru protejarea și salvarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Pe linie preventivă, inspectorii de prevenire ai instituției noastre defășoară acţiuni de control și îndrumare la unităţi turistice de cazare şi alimentaţie publică, unde se preconizează o afluenţă mare de persoane.
Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite se referă la dotarea cu stingătoare, funcţionalitatea hidranţilor interiori, menţinerea liberă a căilor de acces/evacuare, precum și la exploatarea în siguranţă a instalaţiilor electrice.
Având în vedere faptul că, în această minivacanță, mulți dintre dumneavoastră veți alege să vă petreceți timpul liber în mijlocul naturii, pentru prevenirea unor evenimente nedorite, vă recomandăm să nu aprindeți focul în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt.
În cazul în care optați să mergeți la scăldat, vă recomandăm să mergeți doar în locurile special amenajate şi să respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului, să nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat mult timp la soare și să nu vă aventuraţi în apă seara târziu sau după ce ați consumat băuturi alcoolice.
Pompierii militari băcăuani vă doresc să vă bucurați de aceste zile libere în siguranță, alături de cei dragi.
În continuare, rămânem la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Comunicat IJJ Bacău: Cu ocazia minivacanței de Rusalii, dar și a începerii vacanței de vară a elevilor, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor monitoriza atent locurile aglomerate din municipiu și județ, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale.
De asemenea, vom asigura ordinea publică la manifestările cultural artistice care vor avea loc în județul nostru, dintre care amintim “Zilele comunei Hemeiuș” și “Zilele Parohiei Șerbănești, Festivalul Internațional de Muzică, Teatru și Dans pentru Copii și Tineri “Neghiniță”, precum și la manifestările religioase cu prilejul sărbătorii”Pogorârea Sfântului Duh din localitățile Blăgești, Valea Seacă, Ghimeș-Făget.
O importantă misiune în această perioadă va fi și participarea la menținerea ordinii publice, misiune care se vă desfășura în sistem integrat, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, dar și prin patrulele independente în zona traseelor turistice montane din stațiunea Slănic Moldova, dar și în stațiunea balneoclimaterică Târgu-Ocna.
Temperaturile ridicate vor aduce, cu siguranță, un număr mare de turiști în zona de munte a județului nostru. Pentru ca vacanța planificată să nu se transforme într-o amintire neplăcută, jandarmii montani vă recomandă să vă informați cu privire la itinerarul propus, prognoza meteo şi condiţiile climatice locale, purtați echipament adecvat și urmați doar traseele marcate. Dacă aveți posibilitatea, aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge. Încercați să rețineți cât mai multe repere întâlnite pe traseul parcurs, iar dacă vă întâlniți cu animale sălbatice nu le hrăniți și sub nicio formă nu încercați să interacționați cu acestea.
În cazul apariţiei unei situaţii de dificultate sau de risc la adresa integrităţii, sănătăţii sau a vieţii, solicitați ajutorul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Comunicat IPJ Bacău: Polițiștii băcăuani vor asigura ordinea și liniștea publică, în minivacanţa de Rusalii.
Peste 200 de polițiști vor acționa zilnic în stradă, în județul Bacău, pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în această perioadă.
Astfel, în perioada 21 – 24 iunie a.c., în județul Bacău, zilnic, se vor afla la datorie peste 130 de polițiști de la ordine publică, 45 de la poliția rutieră, precum și din cadrul structurilor de investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase,precum și combaterea criminalității organizate.
Poliţiştii cu peste 90 de autospeciale vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și creşterea siguranţei rutiere, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi județene, utilizând aparatele radar din dotare.
Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, poliţiștii recomandă conducătorilor auto:
– Respectaţi viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi;
– Înainte de a pleca la drum, verificaţi starea tehnică a autoturismului;
– Atenţie la manevrele de depăşire! Efectuaţi-le după ce v-aţi asigurat temeinic;
– Purtaţi centura de siguranţă şi nu utilizaţi telefonul mobil dacă acesta nu este prevăzut cu dispozitivul “mâini libere”;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă vă simţiţi obosiţi;
– Evitaţi orice altă preocupare ce v-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării;
– Conducătorilor auto care optează pentru petrecerea sărbătorilor la o distanţă mare de casă le recomandăm să-şi fragmenteze deplasările, alternând şofatul cu perioade de repaus, pentru a evita producerea de accidente rutiere pe fondul oboselii.
Poliţiştii vă urează DRUM BUN şi fără evenimente rutiere!













