Mii de români și-au lăsat cheile casei la bancă, pentru a scăpa de ratele împovărătoare, după intrarea în vigoare a legii dării în plată!

0
1622

Raportul de Stabilitate Financiară al Băncii Naționale a României (BNR) arată că de la intrarea în vigoare a legii dării în plată și până la data de 4 septembrie 2017 s-au înregistrat 7.900 de solicitări pentru expuneri de 2,2 miliarde de lei (circa 500 de milioane de euro), informează economica.net.

Cea mai mare parte dintre aceste solicitări – reprezentând 69% – sunt contestate de băncile comerciale în instanțele de judecată, mai precizează sursa citată.

“Chiar dacă au o pondere scăzută, atât ca volum cât şi ca număr, creditele denominate în franci elveţieni şi contractate de persoanele fizice reprezintă 42% din solicitările de dare în plată”, mai notează economica.net.

Legea dării în plată a fost promulgată în luna aprilie a anului trecut.