Acasă Actualitate MIHAELA CAMBEI a dezvăluit că este DEPENDENTĂ de un aliment NEAȘTEPTAT. „Aş...

MIHAELA CAMBEI a dezvăluit că este DEPENDENTĂ de un aliment NEAȘTEPTAT. „Aş mânca non-stop”, spune vicecampioana olimpică de la Paris

 

Mihaela Cambei (22 de ani), vicecampioana la Jocurile Olimpice de la Paris, la haltere, categoria 49 kg, a fost invitată la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la gsp.ro, și a surprins când a vorbit despre alimentul nelipsit din viața ei.

Sportiva de la CSM Onești a declarat în dialogul cu Ovidiu Ioanițoaia că nu se poate abține să nu mănânce slănină, acesta fiind alimentul ei preferat, pe care îl consumă cu fiecare ocazie care apare.

Halterofila originară din comuna Dofteana (județul Bacău) nu are restricții la mâncare, iar cu unele excepții preferă să aibă o alimentație sănătoasă, după cum a declarat în platoul emisiunii.

– Ce îți place să mănânci? Adică dacă ar fi să mănânci ce ai vrea, tu ce ai mânca?
– Eu aș mânca slănină.

– Slănină?
– Da. Slănină cu ceapă și roșii.

– Bine, poate că simți nevoia și datorită organismului.
– Da, exact, a organismului. Așa este. Dar asta îmi place cel mai mult să mănânc. Și oriunde merg, mai ales când facem cantonamente la munte, asta cer tot timpul să mănânc.

– Și antrenorii nu sar cu gura…?
– Nu prea e bună în exces, dar o dată la ceva timp este bună, doar că eu câteodată mai exagerez.

– Deci mâncarea ta preferată e slănina.
– Da, da! Asta aș mânca nonstop. Nu știu de ce, ori îmi cere corpul, ori nu, dar asta îmi place.

– Da, cere, probabil, organismul. Pentru că e un consum foarte mare de energie.
– Da, așa este. Și ard, ce e drept, foarte multe calorii la antrenament. (foto: captură video)