Oneșteanca Mihaela Cambei, vicecampioană olimpică și una dintre cele mai valoroase sportive ale României la haltere, a ajuns în China, unde va participa la Campionatele Mondiale de Seniori. Competiția reprezintă prima etapă de calificare olimpică pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028.
Întrecerea este programată în perioada 27 octombrie – 8 noiembrie și se va desfășura la Ningbo Olympic Sports Centre Gymnasium, o arenă modernă din orașul chinez Ningbo.
Potrivit Federației Române de Haltere, delegația țării noastre este formată din cinci sportivi, care au ajuns cu bine în China și au efectuat deja primele antrenamente. Între cei cinci sportivi, pe lângă Mihaela Cambei (originară din comuna Dofteana, județul Bacău), se numără și Cosmina Pană, de la CSM Bacău.
„Tricolorii au ajuns cu bine la Ningbo, unde au fost întâmpinați de comitetul de organizare al Asociației de Haltere din China și au efectuat deja și primele antrenamente”, a transmis Federația Română de Haltere.
Mihaela Cambei, cu gândul la Los Angeles 2028
Pentru Mihaela Cambei, participarea la Campionatele Mondiale de Seniori reprezintă o nouă provocare importantă în cariera sportivă, în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028.
Vicecampioană olimpică, oneșteanca are în palmares numeroase medalii obținute la competiții mondiale și europene, confirmându-și statutul de sportivă de top în halterele internaționale.
Mihaela Cambei a fost legitimată la CSM Onești, clubul la care și-a construit o parte importantă a carierei, iar în prezent evoluează pentru CS Dinamo București.
Prezența sa în delegația României la competiția din China este un nou motiv de interes pentru fanii ei, care îi urmăresc parcursul și rezultatele obținute pe marile scene ale halterelor. (foto: Federația Română de Haltere)













