Acasă National / Externe Mesajul transmis de familia lui Doru Octavian Dumitru, care a fost dus...

Mesajul transmis de familia lui Doru Octavian Dumitru, care a fost dus de urgență la spital înainte de a urca pe scenă la Onești

 

Celebrul comediant Doru Octavian Dumitru a fost transportat de urgență la spital, cu puțin timp înainte de a urca pe scenă la Onești, unde urma să susțină spectacolul „Globariciu”, după cum UNUPETROTUȘ a scris în exclusivitate AICI. Din cauza problemelor de sănătate, artistul în vârstă de 69 de ani a fost nevoit să își anuleze apariția programată pentru seara de 21 octombrie, la Cinematograful Capitol, evenimentul fiind amânat pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Pe pagina de Facebook a lui Doru Octavian Dumitru a fost publicat următorul mesaj:

„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate.
Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să îi respectați intimitatea atât lui cât și a familiei sale.
Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea.
Familia”

Problemele de sănătate au venit într-o perioadă încărcată pentru artist, care avea planificate mai multe reprezentații în perioada următoare: Adjud (mâine), Buzău (joi) și București (luni, la Sala Palatului).