Medicul Alexandru Rafila, șeful Societăţii Române de Microbiologie, a recunoscut că nu se cunoaște cu exactitate numărul exact al persoanelor infectate cu noul coronavirus în România și că este posibil ca acesta să fie de zece ori mai mare decât cel raportat, scrie observatornews.ro.

Este adevărat că nu ştim cifra reală a numărului de cazuri pentru că sunt foarte multe persoane care au trecut prin boală fără să fie simptomatice, nu au ştiut că au boala sau au avut simptome extrem de nespecifice care nu i-au făcut să se prezinte la medic. Avem 12.000 de cazuri diagnosticate şi, probabil, că au fost de 10 ori mai multe, dar, raportat la populaţia României, 120.000 o să vedeţi că este un procent extrem de redus. Din cauza asta nu cred că în România am avut o circulaţie extrem de intensă a virusului, am avut în unele locuri ca Suceava. Nu poţi să compari Suceava nici măcar cu Bucureşti, pentru că am avut la Suceava 3.000 de cazuri, marea majoritate în oraşul Suceava – cel puţn 2.000 de cazuri, un oraş cu 120.000 de locuitori. Am avut la un moment 1.000 în Bucureşti, unde avem 2 milioane de locuitori. Diferenţele sunt foarte, foarte mari. Înseamnă că acolo a circulat foarte mult virusul şi acolo trebuie să iau nişte măsuri. Noi practic avem numărul de cazuri la milionul de locuitori similar cu numărul de cecese la miionul de locuitori din alte ţări. Este incredibil”, a declarat Alexandru Rafila.