Direcția Generală de Asistență Socială Onești, str. Poștei nr.1, anunță demararea programului TICHETE SOCIALE MESE CALDE pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate, începând cu data de 11.11.2020 până pe data de 16.11.2020, se arată într-o informare a autorităților publice locale.

Proiectul se desfășoară după următorul program:

Luni – Joi: 8.00-16.00

Vineri: 8.00-13.00

DESTINATARII FINALI sunt persoanele care au împlinit vârsta de 75 ani și beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi, prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii precum și persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate.

Valoarea lunară a unui tichet este de 180 lei/persoană, iar de acest ajutor vor beneficia aproximativ 290.000 de bătrâni din toată țara, alături de celelalte categorii vulnerabile.

Mesele calde vor fi acordate prin intermediul unor tichete electronice prin Schema Națională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice și pentru Persoanele fără adăpost (S.N.S.P.V.P.A). Bugetul alocat va fi de 640 milioane lei, finanțat prin POAD. (foto: imagine ilustrativă)