În contextul debutului noului an școlar 2025-2026, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a adoptat un set de măsuri pentru desfășurarea procesului educațional într-un climat de siguranță:
- Cu o lună înainte de începerea cursurilor, conform procedurii de lucru, polițiștii de ordine publică
– au actualizat dosarele de obiectiv pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar;
– au efectuat verificarea unităților de învățământ preuniversitar pe linia respectării prevederilor legislative privind paza instituțiilor de interes public conform Legii 333/2003 (fiind aplicate 35 de sancțiuni contravenționale).
- Polițiștii rutieri au verificat semnalizarea rutieră din proximitatea unităților de învățământ (treceri pentru pietoni, stații de transport public, alveole și refugii).
- A fost actualizată evidența operatorilor și a autovehiculelor care efectuează transport școlar (166 microbuze școlare – 23 în urban și 143 în rural); de asemenea s-au desfășurat verificări tehnice și legale privind siguranța lor, precum și prelucrarea conducătorilor acestora, cu privire la normele rutiere în vigoare și obligațiile acestora ;
- Pe tot parcursul anului școlar polițiștii rutieri organizează acțiuni de verificare a autovehiculelor destinate efectuării transportului școlar și a conducătorilor acestora, atât în trafic, cât și în punctele de îmbarcare/debarcare elevi.
- La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică s-au constituit grupuri de acțiune, din care fac parte reprezentanți ai școlii, ai părinților, ai elevilor, polițiști și specialiști în domeniul asistenței sociale; acest grup are scopul de a facilita comunicarea interinstituțională și stabilește direcțiile de acțiune, atât pentru menținerea unui climat pozitiv, cât și pentru creșterea măsurilor de siguranță; colaborarea eficientă între autorităţile locale va contribui la cunoaşterea timpurie a situaţiilor vulnerabile din mediul școlar;
- Unitățile de învățământ au fost incluse în itinerariile de patrulare ale polițiilor municipale, orășănești și rurale, măsurile sunt adaptate permanent la evoluția situației operative ; de asemenea, asigurarea ordinii și siguranței publice prin intervenția în cazul producerii de evenimente.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău continuă să fie un partener activ al comunității, desfășurând activități de informare și prevenire dedicate celor mai vulnerabile categorii de persoane, copiilor și adolescenților.
Pe parcursul anului, polițiștii au colaborat cu unitățile de învățământ, autoritățile locale, organizațiile de protecție a copilului și reprezentanții mass-media, pentru a transmite mesaje clare și utile privind siguranța copiilor.
Pentru a preveni infracțiunile și a crește siguranța în comunitate, au fost dezvoltate și puse în aplicare trei programe prioritare, în concordanță cu dispozițiile Inspectoratului General al Poliției Române:
- „Siguranța minorilor”
- Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală;
- „Siguranța în mediul digital” – pentru o navigare sigură și responsabilă online.
Campanii desfășurate în județul Bacău:
– „Școala Siguranței TEDI” – în parteneriat cu Ministerul Educației și Maspex România, dedicat elevilor de clasa I;
– „Vigilența face diferența” – o campanie de conștientizare privind riscurile informațiilor false și importanța educației digitale;
– „Setează siguranța copilului tău!” – un proiect care promovează cultura siguranței digitale în familie;
– „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” – pentru prevenirea accidentelor produse prin electrocutare în zonele feroviare;
– „Scuzele nu schimbă realitatea” – campanie națională împotriva violenței domestice;
– „Fără discriminare!” – un proiect pentru promovarea comportamentelor non-discriminatorii și prevenirea infracțiunilor motivate de ură.
Și în noul an școlar, polițiștii sunt aproape de elevi.
Pentru anul școlar 2025–2026, polițiștii vor continua să fie prezenți în unitățile de învățământ, alături de elevi, părinți și profesori, prin organizarea de sesiuni informative și campanii, având ca teme siguranța în mediul digital, disparițiile de minori și plecările voluntare, prevenirea violenței domestice și agresiunilor sexuale, combaterea traficului de persoane și a consumului de droguri, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului.
Prin toate activitățile și campaniile ce vor fi organizate polițiștii își propun să creeze un spațiu sigur pentru copii și tineri, încurajând comunicarea deschisă, încrederea reciprocă și luarea de decizii informate pentru evitarea situațiilor riscante.
Relația dintre poliție și școală este una de sprijin și cooperare pentru realizarea unei educații solide a copiilor și adolescenților în vederea respectării legilor și normelor sociale.
Toate structurile Poliției Județene Bacău sunt implicate activ în această misiune, pentru un județ mai sigur și mai informat.
GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ BACĂU
Debutul noului an școlar aduce cu sine nu doar emoția reîntâlnirii cu colegii și profesorii, ci și responsabilitatea noastră de a asigura un climat de ordine și siguranță în unitățile de învățământ și în apropierea acestora. Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău își reafirmă angajamentul ferm de a proteja elevii, cadrele didactice și întreaga comunitate școlară, printr-o prezență constantă și printr-o cooperare strânsă cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea și combaterea oricăror situații care ar putea afecta desfășurarea normală a procesului educațional.
În baza Planului Teritorial Comun de Acțiune, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor monitoriza unitățile școlare aflate în responsabilitate, unde sunt înscriși aproximativ 3900 de elevi și preșcolari. Zonele adiacente acestor instituții, precum și traseele de deplasare ale elevilor și cadrelor didactice, vor fi incluse în itinerariile de patrulare ale echipajelor mobile, astfel încât intervenția jandarmilor să fie rapidă și eficientă atunci când situația o impune.
Direcțiile de acțiune pe care le vom continua și în acest an școlar sunt cele prevăzute în Planul național de combatere a violenței școlare. Ne propunem să asigurăm păstrarea unui mediu sigur în școli și în zonele adiacente, prin cooperare între familie, profesori și structurile Ministerului Afacerilor Interne, prin adaptarea prezenței jandarmilor la programul școlar și prin instruirea periodică a efectivelor pentru gestionarea eficientă a situațiilor de risc. Totodată, vom pune accent pe prevenirea violenței și pe promovarea unui climat pozitiv prin campanii, programe și activități educative menite să descurajeze consumul de substanțe interzise și să promoveze comportamente sănătoase.
O atenție deosebită va fi acordată reducerii cazurilor de violență și descurajării comportamentelor de risc. Identificarea zonelor vulnerabile, intervenția imediată în cazurile de violență, precum și prezența activă a patrulelor în jurul școlilor vor contribui la menținerea ordinii și la diminuarea absenteismului. În același timp, jandarmii vor fi implicați direct în gestionarea cazurilor de violență școlară, prin sprijinirea victimelor, prin descurajarea comportamentelor agresive și prin campanii de conștientizare adresate elevilor, cadrelor didactice și părinților.
Monitorizarea și evaluarea permanentă a măsurilor adoptate vor asigura o adaptare constantă la realitățile operative din teren. Analizele și informările periodice vor sta la baza consolidării cooperării interinstituționale, pentru a menține un nivel ridicat de siguranță școlară.
Rezultatele obținute în anul școlar anterior, 2024–2025, confirmă eficiența acestor măsuri și constituie baza pe care vom construi în continuare. În cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și cu alte structuri specializate, au fost desfășurate trei activități pe linia prevenirii consumului de substanțe cu efect halucinogen, la care au participat peste 210 elevi. Prin programele „Adolescență fără delincvență!” și „Jandarmii alături de elevi!”, au fost organizate 157 de activități preventive și de informare pentru aproximativ 5600 de elevi din 48 de instituții de învățământ, dintre care 27 de activități s-au desfășurat în vacanțe sau în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, cu participarea a peste 1350 de elevi.
În aceeași perioadă, au fost constituite 480 de patrule, însumând peste 1100 de jandarmi, care au acționat în zonele școlilor atât pe durata cursurilor, cât și cu ocazia evaluărilor naționale și a examenelor de bacalaureat. Pe timpul misiunilor, au fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, dintre care 70 au fost avertismente și 34 amenzi, în valoare totală de 4800 de lei. Nouă sancțiuni au vizat încălcarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, iar 95 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002 privind produsele din tutun. Dintre acestea, 97 au fost constatate în perimetrul instituțiilor de învățământ, iar șapte în zonele adiacente. Din totalul contravențiilor, 95 au fost săvârșite de elevi, iar nouă de alte persoane.
Tot în anul școlar trecut, jandarmii au constatat și situații speciale, cum ar fi depistarea unui bărbat înarmat cu un pumnal tip box în Parcul Sud, pentru care au fost întocmite documentele legale privind sesizarea infracțiunii prevăzute de articolul 372 din Codul Penal. De asemenea, a fost identificat în curtea unei școli a unui minor semnalat ca dispărut în aplicația SINS, confirmând astfel eficiența cooperării interinstituționale.
Pentru anul școlar 2025–2026, pe lângă campaniile deja consacrate, vom continua să consolidăm climatul de siguranță prin lansarea unor programe adaptate fiecărei categorii de elevi. „Patrula prieteniei!” se va adresa claselor primare, „Școala ta, în siguranță!” va fi destinată elevilor de gimnaziu, iar „Alege să fii fair-play!” va fi implementată în rândul liceenilor.
Scopul nostru rămâne acela de a asigura un mediu sigur și primitor, în care elevii să se dezvolte armonios, iar cadrele didactice să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții, cu sprijinul și implicarea constantă a jandarmilor.
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL JUDEȚULUI BACĂU
În vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică, a prevenirii riscului de manifestare a unor situații de urgență, Inspecţia de Prevenire și Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, au efectuat controale, verificări, inspecții, informări, exerciții, instruiri și alte acțiuni de prevenire pentru verificarea respectării normelor de prevenire și stingerea a incendiilor în unitățile de învățământ din județul Bacău.
De la începutul anului 2025 au avut loc 115 de controale de specialitate pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile din care: 9 la colegii/licee, 70 la școli primare/gimnaziale și 36 la creșe/grădinițe.
Cu ocazia executării celor 115 controale la clădiri cu destinația de învățământ (dintre care 25 de controale la unități care nu dețin Autorizație de securitate la incendiu), au fost constatate un număr de 212 nereguli, fiind sancţionate conform prevederilor legale, cu 191 avertismente şi 21 de amenzi în cuantum de 46.500 lei.
Din totalul de 734 clădiri cu destinația de învățământ, existente în evidenţa unităţii, 140 clădiri dețin Autorizație de securitate la incendiu, 516 nu se încadrează în prevederile H.G.R. 571/2016 care stabileste categoriile de construcții ce nesita autorizatie de securitate la incendiu, iar pentru un număr de 78 clădiri se impune obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Referitor la destinația celor 78 construcții care trebuie autorizate conform prevederilor H.G.R. 571/2016:
– 28 sunt grădinițe, din care 7 din mediul urban și 21 din mediul rural;
– 35 școli, din care 6 din mediul urban și 29 din mediul rural;
– 15 licee, toate din mediul urban;
Principalele nereguli constatate pe timpul controalelor sunt:
⮚ nu s-a solicitat şi obţinut autorizaţia de securitate la incendiu;
⮚ nu sunt întocmite deciziile prin care se stabilesc răspunderile pe linia apărării împotriva incendiilor;
⮚ nu sunt elaborate instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor și nu sunt stabilite atribuțiile ce revin salariaților la locurile de muncă;
⮚ neorganizarea și nedesfășurarea activităților de instruire în domeniul apărării împotriva incendiilor cu personalul didactic și auxiliar;
⮚ nu s-au organizat și planificat exerciții de evacuare pe bază de grafic cu toți elevii, constatându-se faptul că elevii cât și personalul didactic nu cunosc modul de comportare şi nu se iau măsurile de protecţie individuală corespunzătoare în aceste situaţii;
⮚ uşa de evacuare este montată contrar fluxului de evacuare a utilizatorilor;
⮚ exploatarea și utilizarea instalațiilor utilitare (electrice/de gaze/de încălzire) a dispozitivelor şi echipamentelor tehnice în condiții care creează risc de incendiu din cauza nerespectării instrucțiunilor de funcționare sau de apărare împotriva incendiilor;
⮚ instalațiile electrice și instalațiile de gaz aferente construcțiilor nu sunt verificate periodic cu personal autorizat;
⮚ instalaţia de paratrăsnet nu este verificată periodic;
⮚ nu sunt marcate căile de evacuare cu indicatoare de securitate la incendiu;
⮚ nu s-a efectuat mentenanța mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (instalațiile de detectare, semnalizare, alarmare și stingerea incendiilor /stingătoare/hidranţi) ;
⮚ reducerea dimensiunilor căilor de evacuare prin depozitarea unor materiale, mobilier, copiatoare, dozatoare pentru sucuri/cafea, etc. pe holuri şi casele scărilor;
⮚ nu este asigurată funcționarea în totalitate a iluminatului de siguranţă pentru evacuare.
Pentru asigurarea identificării soluţiilor necesare obţinerii autorizaţiilor de securitate la incendiu pentru clădirile care fac obiectul conform H.G.R. 571/2016, unitatea a organizat o întâlnire de lucru în data de 10.09.2025, ora 10:00 la sediul AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ BACĂU, cu directorii instituţiilor de învăţământ care au în administrare astfel de clădiri, la care au fost invitaţi şi au participat şi reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale care au în proprietate clădirile la care facem referire.
În cadrul convocării au fost prezentate următoarele aspecte:
- situația statistică a obiectivelor de la nivelul județului Bacău care nu dețin autorizația de securitate la incendiu;
- obligațiile administratorului, conducătorul instituției conform prevederilor art.19 din Legea 307/2006 republicată privind apărarea împotriva incendiilor;
- situațiile în care se solicită avizul/autorizația de securitate la incendiu conform prevederilor art. 30 din Legea 307/2006*republicată *privind apărarea împotriva incendiilor;
- excepții de la obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu în conformitate cu prevederile art.5 din OMAI180/2022;
- obligațiile proprietariilor construcțiilor în conformitatea cu prevederile art.17 din legea10/1995 privind calitatea în construcții;
- precizări I.G.S.U privind încadrarea construcțiilor cu funcțiunea de învățământ în prevederile H.G.R.571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajării care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu;
- valabilitatea avizului/autorizației de securitatea la incendiu în conformitate cu prevederile art.26, art.27 din OMAI 180/2022;
- intrarea în vigoare precum și obiectivele noului normativ P118/1-2025 privind securitatea la incendiu a construcțiilor raportat la unitățile de învățământ
- măsuri de prevenire a incendiilor în unitățile de învățământ-postutilizare.
Un aspect foarte important al activității de prevenire îl reprezintă și efectuarea exercițiilor pentru pregătirea comunităților și a autorităților locale, consolidând-se capacitatea de răspuns în situații de urgență.
Astfel, prin activitățile educative și preventive desfășurate în rândul elevilor și cadrelor didactice, ISU Bacău contribuie la consolidarea unui mediu protectiv, în care fiecare copil să se simtă în siguranță și pregătit să reacționeze corect în situații de risc.
În acest sens, la nivelul instituțiilor de învățământ din județul Bacău au fost efectuate 40 instruiri privind comportamentul în caz de incendiu, cutremur și tehnici de prim ajutor, cu implicarea efectivă a unui număr de 3992 de copii și 314 adulți și 21 exerciții de evacuare în caz de incendiu si cutremur, la care au participat 10.023 de copii și 802 de adulți.
Prin activitățile de prevenire și educație desfășurate, instituția urmărește să asigure un mediu sigur, să consolideze cunoștințele privind comportamentul responsabil în situații de risc și să sprijine cadrele didactice contribuind astfel la formarea unei comunități școlare responsabile și pregătite să reacționeze corect în orice situație de urgență.












