Certificatul verde digital ar putea deveni obligatoriu şi în România, în anumite situaţii. Dacă vrei să participi la o petrecere sau la un eveniment sportiv, vei fi exclus dacă nu ai fost vaccinat, nu ai test negativ sau dacă nu ai trecut prin boală, informează stirileprotv.ro.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pregăteşte noi măsuri care ar fi luate în discuţie peste două zile, la şedinţa de Guvern, măsuri ce vizează localitățile unde incidența cazurilor este de peste 3 la mia de locuitori.

Autoritățile vor ca, în aceste localități, accesul la evenimentele publice, precum nunți, botezuri sau înmormântări, să se facă doar în baza certificatului digital de vaccinare împotriva Covid-19.

Trebuie spus de la bun început că în acest moment hotărârea de prelungire a stării de alertă în România prevede că nu există evenimente organizate acolo unde avem o rată de incidență peste 3 la mia de locuitori. Asta înseamnă că dacă vedem un astfel de ritm de îmbolnăviri care crește alarmant, în momentul de față legislația nu permite niciun fel de activitate culturală sau de divertisment. Ca atare, autoritățile vor să se pregătească și pentru acest scenariu.

Florin Cîțu, premier: ″Propunerea mea – aş vrea să ne asigurăm că aceste nunţi nu sunt anulate şi propunerea mea – să folosim certificatul verde pentru aceste nunţi, dacă se poate.″

În alte ţări europene, certificatul digital Covid, sau aşa-numitul ″pașaport verde″⁣, care atestă că o persoană este vaccinata, testată ori trecută prin boală, este folosit la scară largă. A fost iniţial cerut pentru activităţile culturale, dar şi pentru restaurante şi în transport.

Medicul şi cercetătorul Octavian Jurma spune că autorităţile române sunt prea ″relaxate″⁣ în fața valului 4 al epidemiei, care deja aduce peste 2.000 de noi cazuri de covid zilnic.

Octavian Jurma, medic: „Așteptăm să vedem ce alte măsuri va lua guvernul, având în vedere că am depăşit cel mai pesimist scenariu al lor. Singurul lucru anunţat a fost o relaxare – valabilitatea testelor rapide. Nu e niciun mesaj de alertă reală transmisă de autorităţi către populaţie, aici e cea mai mare problemă. Italienii au învăţat din greşelile lor – au trecut la vaccinare în masă şi au introdus paşaportul verde ca instrument de prevenţie.”

În judeţul Satu-Mare, incidența este deja de peste 2 la mie, iar mai multe comune au intrat şi în carantină. Alte judeţe – Ilfov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Timiş – dar şi municipiul Bucureşti înregistrează un număr mare de infectări.

Autorităţile estimaseră că se va ajunge la 4.000 de oameni internaţi cu Covid la finele acestei luni.