Patronii magazinelor Dedeman au cumpărat toate clădirile din portofoliul unei companii din Austria, ajungând astfel pe locul 2 în topul deținătorilor de clădiri de birouri din România.
Frații băcăuani Dragoș și Adrian Pavăl, cunoscuții proprietari ai magazinelor de bricolaj Dedeman, au cumpărat, pentru 377 de milioane de euro, 7 clădiri de birouri deținute în București de investitorul din Austria-CA Immo, astfel austriecii ieșind de pe piața birourilor din România.
Încheind această tranzacție, frații de la Bacău au urcat pe locul 2 în clasamentul celor mai mari deținători de spații pentru birouri din România, după Globalworth.
Până în această tranzacție, frații Dedeman se situau abia pe locul 5.
Pentru cumpărarea patrimoniului CA Immo, frații Pavăl au concurat cu grupul austriac Erste, sud-africanii de la Lion`s Head Investments, grupul ceh PPF și fondul ungar de investiții Adventum, care erau dornici și ei să cumpere cele 7 clădiri de birouri. (sursa: playtech.ro)













