Primăria Onești și AJOFM Bacău organizează Târgul de Joburi pe 25 aprilie 2026, la Sala Polivalentă Nadia Comăneci. Participarea angajatorilor este gratuită.
Primăria Municipiului Onești, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, organizează pe 25 aprilie 2026 un Târg de Joburi dedicat întâlnirii directe dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Evenimentul va avea loc între orele 10.00 și 16.00, la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești, și își propune să aducă față în față companiile care au locuri de muncă disponibile și persoanele interesate de oportunități de angajare.
Reprezentanții administrației locale îi invită pe angajatori să participe la eveniment pentru a-și prezenta compania și pentru a discuta direct cu potențialii candidați. Participarea este gratuită, iar organizatorii pun la dispoziția firmelor standuri dotate cu masă și scaune.
Târgul de Joburi reprezintă o oportunitate pentru companii de a recruta personal și de a intra în contact direct cu persoane care își caută un loc de muncă în municipiul Onești și în localitățile din jur.
Angajatorii interesați să participe la eveniment se pot înscrie online prin completarea formularului disponibil aici:
https://forms.gle/z1sGudBe7F72rCYu8
Claudiu Găburel, viceprimar municipiul Oneşti: „Am inițiat organizarea acestui târg pornind de la o realitate pe care o vedem în comunitatea noastră: companiile caută oameni pentru echipele lor, iar mulți dintre cetățeni își doresc un loc de muncă.
Am considerat important să creăm un cadru în care aceste două lucruri să se întâlnească direct.
Îmi doresc ca acest eveniment să fie util atât pentru angajatori, cât și pentru cei care își caută un loc de muncă și mi-ar plăcea ca Târgul de Joburi de la Onești să devină o tradiție organizată în fiecare an”. (foto: arhivă)











