Croația și Muntenegru intră în sezonul estival cu un deficit major de personal. Aproape 95.000 de locuri de muncă sezoniere sunt disponibile în turism, iar salariile pot ajunge până la 3.000 de euro lunar, în funcție de experiență și calificare.
Pe măsură ce sezonul turistic se apropie, angajatorii din Croația și Muntenegru intensifică recrutările pentru a acoperi lipsa de forță de muncă. Datele furnizate de Infostud arată că în Croația sunt necesari aproximativ 70.000 de angajați, în timp ce Muntenegru are nevoie de circa 25.000 de lucrători sezonieri.
Cererea este deosebit de mare în industria ospitalității. Hotelurile și restaurantele caută în principal ospătari, bucătari, ajutori de bucătar, personal pentru bucătărie, cameriste, lucrători la curățenie, recepționeri, animatori și personal tehnic pentru mentenanță. De exemplu, în stațiunea Budva sunt disponibile cel puțin 5.000 de locuri de muncă, notează observatornews.ro.
Salariile variază în funcție de poziție și experiență. Ospătarii pot câștiga între 1.200 și 1.600 de euro lunar, barmanii ajung la 1.600 de euro, iar recepționerii pot primi până la 1.500 de euro. În retailul din zonele turistice, veniturile pot urca până la 1.800 de euro.
Cele mai bine plătite posturi rămân cele din bucătărie. Bucătarii pot câștiga între 1.800 și 2.500 de euro, iar bucătarii-șefi pot depăși pragul de 3.000 de euro lunar. Sunt foarte căutați pizzarii, cu salarii între 1.900 și 2.500 de euro, dar și specialiștii în preparate la grătar sau ajutorii de bucătar.
Un avantaj important îl reprezintă pachetele oferite de angajatori, care includ frecvent cazare și masă gratuite. Chiar și așa, deficitul de personal calificat persistă, în special pentru meserii precum bucătar sau cofetar, unde numărul candidaților rămâne redus. (foto: imagine ilustrativă)











