Dacă ești din Onești sau din împrejurimi și te afli în căutarea unui loc de muncă, fie pentru că nu ai un job în prezent, fie pentru că dorești să lucrezi într-un domeniu nou, sau pentru că pur și simplu ești pasionat de contabilitate și îți plac provocările, ai putea aplica pentru unul dintre posturile oferite de o apreciată firmă de contabilitate din Onești.
Într-o firmă de contabilitate nu este nevoie doar de contabili, ci și de multe alte persoane care au mereu ceva de făcut: arhivează documente, întocmesc declarații, întrețin baza de date, verifică acte, întocmesc dosare și le depun la diverse autorități ale statului, reprezintă firma în relațiile cu băncile, trezoreria, ONRC, ANAF și alte instituții, etc.
În cazul de față, se caută tineri absolvenți de liceu în meseria contabil-debutant operare PC, care să aibă capacitate de organizare și planificare. Aceștia nu trebuie să aibă experiență în domeniu, pentru că se pot califica la locul de muncă.
“Angajații noștri beneficiază de un mediu de lucru plăcut, cu salariu atractiv și alte beneficii salariale. Lucrul într-o firmă de contabilitate este o provocare permanentă asigurând o continuă dezvoltare profesională și acumularea unei experiențe care va permite ulterior să abordați orice poziție din domeniul contabil sau resurse umane (salarizare)”, ne-a declarat Adriana Oancea, administratorul firmei.
Dacă sunteți interesați să vă alăturați echipei, puteți trimite CV-urile la adresa adriconsult2013@yahoo.com. (foto: imagine ilustrativă)











