Retailerul german Lidl anunță introducerea unor noi produse românești în rețeaua sa de magazine din România, cu scopul de a veni în sprijinul clienților care doresc să își pregătească proviziile pentru sezonul rece.
Începând cu această toamnă, pe rafturile Lidl se vor regăsi legume specifice pentru zacuscă și murături, precum: castraveți cornișon, pepene verde pentru murat, ardei iuți, ceapă galbenă, vinete și ardei capia roșu. Produsele provin de la 21 de producători locali din 12 județe ale țării și sunt ambalate în saci de 3 sau 5 kilograme, pentru a facilita aprovizionarea în cantități potrivite pentru conservare.
Această inițiativă face parte din strategia Lidl de susținere a producătorilor români și de adaptare a ofertei la obiceiurile de consum locale, în special în perioada toamnei, când familiile încep pregătirile pentru iarnă.
Lidl este prezent în 31 de țări, unde operează peste 12.600 de magazine și 230 de centre logistice și depozite, având un total de aproximativ 382.400 de angajați. În România, retailerul german are peste 370 de magazine și 6 centre logistice, în care lucrează peste 13.000 de angajați.











