Ferma Gutinaș, care deține o rețea de dozatoare de lapte proaspăt în municipiile Onești și Moinești și în orașul Târgu Ocna, anunță ieftinirea litrului de lapte.

Astfel, începând de vineri, 7 mai, un litru de lapte natural, proaspăt muls, care conține cel puțin 4% grăsime, se va vinde cu 4 lei, în loc de 5 lei, ca până acum. Oneștenii, târgocnenii și moineștenii care obișnuiau să cumpere, o dată la câteva zile, câte un bidon de 2 litri de lapte de la dozatoarele Fermei Gutinaș, vor plăti așadar cu 2 lei mai puțin, după reducerea de preț operată de comerciant, care este în același timp și producător.
Laptele care se vinde în rețeaua de dozatoare a producătorului Ferma Gutinaș provine de la peste 100 de vaci rasa bălțată românească ce sunt crescute într-un mediu complet natural. “Pe noi ne interesează primii să creștem vaci nestresate, pentru ca acestea să dea maximum de producție”, explica Ionuț Bunghez, administratorul societății, în urmă cu un an și jumătate, când Ferma Gutinaș inaugura primul dozator de lapte, în Piața Agroalimentară Onești. (foto: imagine ilustrativă)