Restituirea taxei auto proprietarilor de mașini care au apucat să o achite până să se stabilească faptul că aceasta încalcă legislația Uniunii Europene este imposibilă în momentul de față, din cauză că nu există bani suficienți, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Finanțe Publice Bacău, Adrian Anghel.

„Primele plăți care se vor face sunt cele aferente dobânzilor la sumele restituite deja. Este vorba despre un volum foarte mare de dosare, circa 40.000, și ele trebuie luate fiecare pe rând, restituire, dobândă, restituire, dobândă”, a spus reprezentantul ANAF, pentru zdbc.ro.

Restituirea tuturor sumelor ar trebui făcută până în iunie 2019, după cum s-a stabilit printr-un act normativ, anul trecut. Este vorba despre toate taxele auto (taxa specială, taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante) încasate ilegal de statul român – după cum s-a stabilit la nivelul Uniunii Europene.