(P)

O micuță artistă din Onești bate deja puternic la porțile consacrării. Deși nu are decât 11 ani, Sara Munteanu, unul dintre cei doi copii ai familiei fostului fotbalist oneștean Costel Munteanu, are deja camera plină de trofee obținute cu ocazia participării la diverse concursuri muzicale din țară.

Ultimul trofeu, Sara Maria Munteanu l-a câștigat la mijlocul lunii trecute, la Bârlad, unde s-a desfășurat Concursul Național de Muzică Ușoară și Populară “Comoara Moldovei”.

Sara Munteanu a  interpretat excepțional piesa “One and only”, a renumitei artiste britanice Adele, astfel că membrii juriului au apreciat la unison că micuța artistă din Onești merită cu prisosință premiul I la secțiunea “Pop Internațional”.

Premiul de la Bârlad vine în completarea numeroaselor trofee obținute de Sara Munteanu la diverse concursuri muzicale din țară.

Elevă în clasa a 5-a la Școala Generală Nr. 1, Sara face canto de trei ani la Școala de Muzică M.Y. Music Art, sub coordonarea profesoarelor Irina și Alexandra Pashalov.

La Școala de Muzică M.Y. Music Art își dezvoltă talentul muzical copii din întreg județul Bacău, școala având câte un sediu la Onești și la Moinești. Mulți dintre copiii care au studiat la școala Irinei Pashalov au avut apariții remarcabile în cadrul emisiunilor de profil de la posturile central de televiziune, precum Next Star, Vocea României, Românii au Talent, X Factor.

Sara Munteanu este una dintre cele două fete ale cuplului Liana – Costel Munteanu, care se mai mândresc cu Alexandra (17 ani).

“Sunt foarte mândră, vă închipuiți! Sara și-a propus să ajungă o cântăreață cunoscută, iar noi, eu și soțul meu, o susținem pe deplin în demersul ei. Muncește foarte mult, știe că numai prin muncă își poate împlini visul”, a spus Liana Munteanu, mama Sarei.

Tatăl Sarei, Costel Munteanu (43 de ani), este fost fotbalist la FC Onești, unde l-a avut o vreme coechipier pe fratele său – Daniel Munteanu – în prezent antrenor principal cu rezultate excepționale la divizionara C Aerostar Bacău. În prezent, Costel Munteanu se ocupă de pregătirea mai multor grupe de copii la Școala de Fotbal “Sportul” Onești.