Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă, 2 mai, o atenționare cod galben de vreme severă în 33 de județe, între care și județul Bacău. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană.

Începând de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 22.00 județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi sub alertă cod galben, ANM anunțând perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial.

“În Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină”, menționează meteorologii. (foto: imagine ilustrativă)