Simon Bâlbâe, jandarmul oneștean care a escaladat Mont Blanc-ul, simbolul alpinismului european, a mai făcut o cucerire de răsunet: vârful Elbrus, din Munții Caucaz.
“Am reușit! Vineri, 11.08.2017, ora 10.00”, este mesajul postat de Simon Bâlbâe pe pagina personală de facebook, după cucerirea Elbrusului.
Expediția nu a fost una ușoară, fiind necesare patru zile de aclimatizare până când a fost atacat vârful Elbrus (5.642 de metri).
“La ora 00.30 am plecat însoțiți de un ghid rus, să facem vârful. Odată cu noi au plecat și alte grupuri de alpiniști astfel încât pe drum chiar era aglomerație. Traseul este unul extrem de solicitant din punct de vedere fizic fizic ( urcare grea pe diferite pante). Combinat cu altitudinea și frigul din timpul nopții a făcut ca, mulți dintre cei care vroiau să urce pe vârf, să renunțe. Am ajuns pe vârf la ora 10.00, iar după pozele de rigoare, ne-am pus în mișcare spre tabără, tabără la care am ajuns la ora 16.30, chiar înaintea unei furtuni groaznice. Picioarele tuturor, după 16 ore de mers cu colțari și bocanci rigizi de altitudine sunt umflate și vinete, dar bucuria reușitei ne face să uităm de durere”, povestește Simon.
O a 6-a zi, de rezervă, nu a mai fost necesară. “Nu a fost cazul. Ne-am făcut bagajele și am coborât în localitatea Terskol, unde am servit un șașlâc de oaie stropit cu multă bere (berea locală: 5642). Ne-am cazat la hotelul de 2 stele unde ne cazasem de la sosire, am făcut o binemeritată baie și somn în pat!!”, a mai spus Simon.
Simon Bâlbâe are 42 de ani și este locotenent-colonel în Jandarmerie.