UPDATE – 13.27: Primarul Viorel Miron ne-a contactat și a lămurit problema: „Probabil că persoana responsabilă să urce pe site documentele de la ședințele de consiliu este în concediu. Oricum, lipsesc doar documentele de la ședința pe iulie, fiindcă de la ședința pe luna august a trecut prea puțin timp, abia de-acum urmează să fie publicate pe site. Iar ședințe extraordinare nu am avut.”
ȘTIREA INIȚIALĂ
Orașul Comănești a înflorit sub conducerea primarului Viorel Miron, realizările administrației conduse de acesta fiind vizibile la tot pasul. Nu același rezultat îl dau, însă, și oamenii care se ocupă de administrarea site-ului oficial al Primăriei Comănești.
Pe site-ul oficial al Primăriei Comănești – www.primariacomanesti.ro – la secțiunea “Hotărâri ale Consiliului Local” nu a mai fost postat nimic de la sfârșitul lui iunie încoace, ceea ce ne face să credem că IT-iștii responsabili se află în concediu prelungit. Sau este posibil ca aceștia să contemple, pur și simplu, la munca colegilor din primărie.
Între timp, sigur-sigur consilierii comăneșteni s-au mai întrunit de două ori, în ședințe ordinare (lăsăm deoparte ședințele extraordinare convocate de primarul Viorel Miron). Numai că discuțiile din cadrul acestora și hotărârile adoptate de aleșii locali au rămas străine pentru comăneștenii care nu au timp să participe la ședințe (acestea sunt publice!), sau pur și simplu sunt plecați din localitate/țară și nu mai au astfel ocazia să afle ce decizii mai iau oamenii pe care i-au votat și care le reprezintă interesele.
Am încercat să obținem un punct de vedere pe marginea acestui subiect de la primarul Viorel Miron, dar acesta nu a fost de găsit la telefon.