Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, împreună cu preşedintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, şi cu cei 7 primari reuniți în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Trotuş Gaz” au discutat, ieri, despre proiectul vizând alimentarea cu gaz a comunelor din această parte a județului, precum şi de îmbunătățirea conectivității rutiere între județele Bacău şi Harghita.

Proiectul dezvoltat de ADI Trotuş Gaz, asociație cu sediul în comuna Palanca (jud. Bacău), presupune investiții totale de aprox. 60 milioane euro în alimentarea cu gaz a zonei, beneficiari fiind 20.000 de locuitori din această parte de județ.

“Am convenit că nu se poate face nimic peste noapte în materie de alimentare cu gaz, dar un prim pas ar viza conectarea la viitoarea rețea a câte două sate/comună, lucru agreat de primari.

De asemenea, am stabilit că DJ 123 si drumul comunal (DC) Coşnea – Frumoasa vor fi priorități pe linia modernizării infrastructurii rutiere ce leagă Bacăul de Harghita. Asta, cu atât mai mult cu cât omologii harghiteni şi-au manifestat interesul concret față de cursele & destinațiile deservite de Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

Mulțumesc dlui. Borboly Csaba pentru receptivitate şi îi asigur pe membrii ADI „Trotuş Gaz” că vor avea în CJ Bacău un partener administrativ în privința urgentării emiterii avizelor & autorizațiilor, şi a susținerii alimentării cu gaz a comunelor de pe Valea Trotuşului. Asocierea lor reprezintă un model de bună practică administrativă pe care mi-l doresc reprodus şi în alte zone din județul Bacău”, a declarat președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea.