Nu vreau să vă dezamăgesc deși, în cazul unora dintre dumneavoastră, probabil că deja am făcut-o. Revin asupra experimentului pe care l-am făcut de ziua mea de naștere. Da, a fost un experiment, recunosc!
Nu am ziua de naștere setată pe Facebook. Anul viitor nu veți mai fi anunțați de nimeni despre sărbătoarea mea. Doar dacă veți mai ține minte… E greu însă să reții atâtea aniversări, clar!
Un fost coleg de muncă, care și-a serbat și el aniversarea zilele acestea, scrie: “E minunat că oameni care nu te cunosc și pe care nu-i cunoști sunt uneori mai aproape decât ai fi crezut vreodată”.
Fals! Oamenii care ți-au urat de bine, dragă prietene, au făcut-o pentru că nenea Zuckerberg s-a îngrijit ca toată lumea cu care tu te-ai făcut “prieten” pe facebook să afle când te-ai născut tu, fără ca ei să-și mai noteze prin vreun carnețel, așa cum se proceda odinioară, toate datele astea. Sau să țină minte, pur și simplu.
Eu cred că pe măcar o parte din cei care ți-au zis ceva de genul “la mulți ani, prietene!” i-a durut în fund că faci tu niște ani, același sentiment avându-l mulți și în cazul meu, desigur.
Îmi pare rău să descopăr oameni care n-au auzit de ipocrizie. Eu, de când m-am întors acasă, aproape că numai de asta am parte.
Din postura de ziarist, mi-am făcut mulți prieteni. Enorm de mulți! Atât de mulți încât nu-i pot duce. E drept, ei îmi sunt prieteni cât timp nu-i dau în goarnă, știți vorba. Doamne-ferește când deconspiri cine știe ce rahat minor făcut de nu știu cine, care nici nu-l înalță pe respectivul în societate, nici nu îi umflă conturile să te dea pe spate!
Mai nou, am și prieteni care cred că ar putea avea vreun avantaj din relația cu mine. Oameni buni, eu zic să vă vedeți de-ale voastre, nu știu, împrieteniți-vă cu cineva mai acătării, cineva de pe la primărie, un polițist, un medic, unul de pe la Fisc, chiar și-un terchea-berchea ar fi mai bun, cred!
Eu, de pildă, cred că în curând o să am nevoie de un prieten avocat, așa că mă pregătesc intens la capitolul ăsta. Cunosc câțiva, să văd care ar fi dispus să mă scoată din ghearele morții.