Acasă Actualitate INSTANȚA dă peste cap Autostrada Moldovei A7! PROBLEME pe tronsonul Bacău –...

INSTANȚA dă peste cap Autostrada Moldovei A7! PROBLEME pe tronsonul Bacău – Pașcani

 

Curtea de Apel Iași a decis că acordul de mediu emis în 2022 pentru Autostrada A7, tronsonul Bacău – Pașcani, este nelegal. Este o decizie în premieră, dar nu definitivă – poate fi atacată cu recurs. Dacă hotărârea va fi menținută, ar putea afecta grav proiectul, inclusiv finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care întreaga autostradă este construită cu fonduri din această sursă, prin împrumuturi.

Procesul a fost intentat de Fundația „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor”, o organizație din Pașcani care administrează un cămin de bătrâni afectat de traseul autostrăzii. Imobilul va fi influențat direct de construcția unui pasaj rutier. Instanța a admis parțial cererea fundației, obligând autoritățile să exproprieze imobilul respectiv, dar a respins cererea de anulare a autorizației de construire.

Potrivit deciziei instanței, Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Agenția Națională pentru Mediu trebuie să plătească reclamantei și cheltuieli de judecată în valoare de 7.550 de lei. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Lucrările pe tronsonul Bacău – Pașcani au început în mai 2023 și sunt realizate în proporție de aproximativ 32% pe porțiunea din județul Iași. Finalizarea este estimată pentru februarie 2026. Situația clădirii fundației era cunoscută de autorități din noiembrie 2023, când a fost transmisă o notificare de eliberare a spațiului. (foto: captură video Ștef Zboară)