Încă de anul trecut, oficialii de la Ministerul Transporturilor și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu privire la faptul că firmele lui Dorinel Umbrărescu nu se vor putea împărți pe mai multe „fronturi”. Reprezentanții UMB au promis că se vor organiza „militărește”, iar în 2024, antreprenorul român are cele mai multe sectoare de drum, de infrastructură mare, în lucru, notează ziare.com.
Oficialii de la CNAIR au efectuat noi vizite pe șantierele lui Dorinel Umbrărescu și au revenit cu concluzii. Antreprenorul român ar putea încheia proiectele înainte de termenele asumate.
„La ora actuală, este unul din cei mai puternici constructori și nu doar din România. Abordarea șantierelor este una eficientă. Mobilizează muncitori, utilaje, management, atât cât este nevoie pentru etapa în care se află la momentul respectiv în șantier”, a declarat pentru Ziare.com Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.
În ultimii ani, proiectele de infrastructură au întâmpinat blocaje, din diverse motive. Astfel, au fost înregistrate mari întârzieri inclusiv pentru petice de câțiva kilometri de drum. Acum, CNAIR promite că termenele vor fi respectate, după ce ar fi fost rezolvate problemele la nivelul instituțiilor de stat, respectiv cele ce privesc relația cu antreprenorii.
„Managementul a devenit mult mai profesionist și axat pe elementele relevante ale contractelor. La asta a contribuit și calitatea profesională a directorului general, care a fost capabil să construiască o echipă eficientă. Practic întreaga plajă de activități în domeniu s-a profesionalizat foarte mult în ultimii ani, fie că vorbim de CNAIR, fie că vorbim despre antreprenori”, a mai punctat Șerbănescu. (foto: imagine ilustrativă)
Articolul integral AICI