Acasă Actualitate Holograf a anunţat ce se întâmplă cu concertele programate, după moartea lui...

Holograf a anunţat ce se întâmplă cu concertele programate, după moartea lui Mugurel Vrabete. Când şi unde îşi vor putea lua rămas bun fanii de la basistul trupei

Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, s-a stins din viaţă joi, 12 martie, la vârsta de 70 de ani. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face vinei și sâmbătă, a anunțat formația. Totodată, trupa Holograf a anunțat și ce se va întâmpla cu spectacolele programate în perioada următoare, între care și cel de la Sala Palatului, de pe 17 martie.

„Vă mulțumim pentru toate mesajele de susținere pe care le-am primit astăzi. Pentru că mulți dintre voi ne-ați întrebat, vrem să facem câteva precizări.

Spectacolele programate în această perioadă – Arad (13 martie), Reșița (14 martie), Timișoara (15 martie) și Sala Palatului (17 martie) – se vor desfășura așa cum au fost anunțate. Nu va fi ușor, dar simțim că avem datoria morală de a respecta dorința și credința lui Mugurel că „The show must go on”.

Cei care doresc să își ia rămas bun o pot face mâine, între orele 14:00 și 20:00, la Sala Palatului, unde va fi depus, sau sâmbătă dimineață între orele 09:00 și 11:00 la Crematoriul Vitan Bârzești (Str. Iuliu Hațieganu nr. 1).

La Sala Palatului, accesul se va face pe la intrarea artiștilor, situată pe laterala din dreapta a sălii (Str. Valter Mărăcineanu).

Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel”, a transmis grupul Holograf, pe pagina oficială de Facebook. (foto: Facebook/Holograf)