Un incendiu de vegetație a izbucnit duminică seară în zona Stației CF Bacău, pe linia de legătură dintre stație și Grupa Tehnică. Focul s-a extins la aproximativ 20 de traverse din lemn, iar pentru ca pompierii să poată interveni în siguranță, linia de contact a fost scoasă temporar de sub tensiune, notează bacau.net.
Incendiul a fost observat în cursul serii, iar șeful Stației CF Bacău a solicitat intervenția pompierilor prin 112. Până la sosirea echipajelor de urgență, angajații feroviari au încercat să limiteze extinderea focului cu stingătoare și lopeți.
Potrivit sursei citate, care citează CFR SA, focul s-a manifestat lateral și mocnit în interiorul traverselor din lemn. Intervenția pompierilor a fost îngreunată de accesul dificil al autospecialelor în zona în care izbucnise incendiul.
Pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță, la ora 21:50 a fost oprită temporar alimentarea cu energie electrică a liniei de contact. Măsura a vizat firele I și II pe relația Valea Seacă – Bacău – Itești, precum și zona Stației CF Bacău.
După stingerea focului, echipele feroviare trebuie să verifice traversele și celelalte elemente ale infrastructurii afectate. Reluarea alimentării cu energie și a circulației în condiții normale urma să se facă după finalizarea intervenției și efectuarea verificărilor de siguranță. (foto: imagine ilustrativă)











