Acasă Actualitate Incendiu la o casă din Târgu Ocna: acoperișul unei locuințe a luat...

Incendiu la o casă din Târgu Ocna: acoperișul unei locuințe a luat foc! O femeie a ajuns la spital după un atac de panică

 

Momente de panică, marți dimineață, 3 februarie, în jurul orei 08.00, pentru o familie din Târgu Ocna, după ce acoperișul unei case de pe strada Poieni a fost cuprins de flăcări.

Alarma a fost dată la primele ore ale dimineții, iar la fața locului au ajuns rapid pompierii militari din cadrul ISU Bacău, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, unde aproximativ 30 de metri pătrați au fost distruși de foc.

Proprietara locuinței a trăit clipe de groază și a suferit un atac de panică, fiind nevoie de intervenția echipajelor medicale. Femeia a fost preluată de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins înainte de a se extinde la restul casei sau la alte locuințe din apropiere. Potrivit ISU Bacău, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire — un pericol tăcut, dar extrem de real în sezonul rece. (foto: imagine ilustrativă)