După succesul serii italiene care a deschis sezonul de vară, BRU Roastery continuă seria evenimentelor gastronomice și culturale cu un nou Weekend Lipovenesc, dedicat gusturilor autentice din Delta Dunarii și muzicii care adună oamenii la aceeași masă.
Sâmbătă, 4 iulie, începând cu ora 19:00, scena BRU Roastery va fi animată de Ionel Tudorache, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii tradiționale românești, într-un concert live care promite o atmosferă autentică, plină de energie și voie bună.

În farfurii, vedeta serii rămâne storceagul lipovenesc, preparatul care a atras deja atenția iubitorilor de gastronomie. La ediția precedentă, fostul mare campion Ilie Năstase a descris storceagul servit la BRU Roastery drept „cel mai bun storceag pe care l-am mâncat vreodată”, o apreciere care i-a făcut pe mulți să descopere acest preparat tradițional.
BRU Roastery a devenit mai mult decât un restaurant. Este locul care a adus în Onești evenimente culinare tematice, concerte live, seri dedicate gastronomiei traditionale dar si internaționale și experiențe care transformă o simplă ieșire în oraș într-o ocazie de petrecut timp de calitate. Tocmai această combinație dintre preparate atent gătite, cafea de specialitate, atmosferă și evenimente speciale a făcut ca BRU Roastery să devină una dintre destinațiile gastronomice apreciate din județ.

Organizatorii îi invită pe toți cei care vor să se bucure de savoarea bucătăriei lipovenești și de o seară cu muzică live să își rezerve din timp locurile.













