Iepuraşul de PAȘTE există! POMPIERII MOINEȘTENI au oferit CADOURI unei familii cu șase COPII, căreia casa i-a fost mistuită de flăcări (GALERIE FOTO)

0
2261

O familie din municipiul Moineşti a fost vizitată de Iepuraş prin intermediul nostru, al pompierilor militari. Gestul făcut de salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti nu este singular, ei desfăşurând astfel de activităţi şi de Crăciun, când, au înlesnit venirea Moşului în căminul acestei familii cu posibilităţi materiale reduse.

Şi de această dată, de cadourile oferite de pompieri se bucură şase copii. Familia din care fac parte aceşti micuţi a ajuns în atenţia noastră, după ce locuinţa lor au fost mistuită de flăcări. Casa în care locuiesc a fost afectată de un incendiu în urmă cu trei ani. Sub ceea ce a mai rămas din acoperişul căminului de odinioară, până nu de mult, îşi duceau traiul tatăl, mama şi cei şase prichindei. Însă, soarta le-a fost potrivnică din nou şi anul trecut, mama celor mici a murit.

Mulţi dintre colegii noştri au aflat despre ceea ce s-a întâmplat cu această familie şi au decis să facă ceva pentru a-i putea ajuta. Astfel, am ajuns să le trecem pragul şi să aducem un zâmbet pe fețele celor mici și un strop de speranță într-un viitor mai bun în inimile celor mari.

Sursa text și foto: ISUJ Bacău