Acasă Actualitate GELOZIE criminală, într-o comună băcăuană. Bărbatul s-a dat de gol când făcea...

GELOZIE criminală, într-o comună băcăuană. Bărbatul s-a dat de gol când făcea planul la cârciumă, cum să-și UCIDĂ soția. Nu i-a păsat că trei copii ar rămâne orfani

 

A încercat să-şi omoare soţia şi apoi a vrut să se sinucidă. Este finalul tragic al unei poveşti de dragoste din comuna Stănișești, judeţul Bacău. Potrivit unor surse, gelozia ar fi fost cea care i-a întunecat minţile bărbatului de 38 de ani. Femeia (30 de ani) a supravieţuit unei operaţii, însă medicii sunt, în continuare, rezervaţi. Atacul sângeros s-a petrecut în timp ce cei trei copii ai cuplului erau la şcoală, relatează observatornews.ro

„Gelozia ar fi dus la întreaga tragedie. După ce bărbatul ar fi băut la cârciumă, acesta l-ar fi sunat pe fratele lui, să-i spună că are de gând să se răzbune pe soţie şi că intenţionează să-şi facă şi el rău. O rudă a fost anunţată şi a mers la locuinţa celor doi, iar când a intrat în casă a fost îngrozită de ceea ce a găsit. Speriată, aceasta a ieşit în drum şi a cerut ajutorul unui vecin. Acesta a fost, de altfel, şi cel care a alertat poliţiştii”, spune reporterul Observator.

„Cei doi soţi au fost transportaţi la spital, unde au fost operaţi. Femeia se află în stare foarte gravă, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării ei de sănătate. Bărbatul a fost stabilizat, este şi el internat, conştient. Cei doi soţi au trei copii minori. Aceştia nu se aflau acasă când s-a întâmplat totul, ci erau la şcoală. Poliţiştii au descis o anchetă şi fac verificări pentru a afla cu exactitate cum s-a întâmplat totul”, adaugă reporterul Observator. (foto: captură video)