Un fost agent la Penitenciarul Bacău, până în luna martie a acestui an, când a fost arestat pentru luare de mită și trafic de influență, a fost condamnat de Tribunalul Bacău, ieri, la patru ani și 11 luni de închisoare. Totodată, instanța a dispus confiscarea sumelor de 247.053 lei și 40.000 de euro, pe care fostul agent le avea deschise la diferite instituții bancare, relatează zdbc.ro.

În același dosar, concubina fostului agent de la Penitenciarul Bacău a fost condamnată la doi ani de închisoare, sub supraveghere, urmând să presteze muncă în folosul comunității.

Cei doi au fost prinși în flagrant pe 16 martie, în urma unor acțiuni a procurorilor Tribunalului Bacău și ofițerilor Direcției Generale Anticorupție.

În ceea  ce privește infracțiunea de trafic de influență, procurorii au reținut că agentul de penitenciar, în luna martie 2018, a promis unei martore, ruda unei persoane private de libertate, că va interveni pe lângă membrii comisiei întrunite la nivelul Penitenciarului Bacău care urmau să analizeze dosarul având ca obiect raportul de incident întocmit pe numele respectivei persoane private de libertate, cu scopul de a obține o decizie favorabilă acesteia, solicitând, în acest sens, suma de 200 de euro, banii fiind predați de către martoră inculpatului la data de 05.04.2018, în scara blocului unde acesta locuiește, notează sursa citată.

Referitor la cele două infracțiuni de luare de mită, procurorii au stabilit că în luna ianuarie 2019 inculpatul a solicitat, în mod direct, de la o altă persoană privată de libertate, să îi achiziționeze și să îi ofere un cuptor cu microunde, bunul fiind de inculpat la data de 19.01.2019, în zona autogării Massaro din municipiul Bacău, de la o rudă a persoanei private de libertate.

De asemenea, inculpatul a mai pretins suma de 600 de euro pentru a o propune pe persoana privată de libertate menționată anterior, pentru acordarea unei permisii de 3 zile (prețul cerut fiind de 200 de euro pentru fiecare zi de permisie), propunerea fiind efectuată la începutul lunii februarie 2019. Banii au fost primiți de inculpat, prin intermediul concubinei sale.

În luna decembrie 2018, inculpatul a solicitat, în mod direct, de la o altă persoană privată de libertate, care desfășoară activități lucrative la sectorul deservire aflat sub controlului inculpatului să îi ofere o cantitate de băuturi alcoolice, bunurile fiind remise la data de 30.12.2018 prin intermediul unui martor în fața imobilului unde locuiesc părinții concubinei inculpatului.

Începând cu luna ianuarie 2019, inculpatul a pretins de la aceeași persoană privată de libertate suma de 200 de euro pentru 24 de ore de permisie, propunerea fiind efectuată la începutul lunii martie 2019 pentru 5 zile de permisie, suma totală solicitată fiind de 1.000 de euro. Totodată, a mai solicitat de la aceeași persoană suma de 1.000 de euro pentru introducerea unui telefon în Penitenciarul Bacău, banii urmând a fi primiți de inculpat prin intermediul unui martor în data de 16.03.2019.