Un adevărat „cimitir” de mașini scoase din uz a fost descoperit de comisarii Gărzii de Mediu pe un teren din comuna Valea Seacă, județul Bacău. În urma unui control făcut după o sesizare, au fost găsite 17 autovehicule abandonate, 122 de anvelope uzate și numeroase deșeuri, iar proprietarul s-a ales cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei.
Descoperire surprinzătoare a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău. În urma unei sesizări, aceștia au ajuns pe o proprietate privată din comuna Valea Seacă, unde au găsit un peisaj care ridică serioase semne de întrebare privind protecția mediului.
Pe teren erau depozitate direct pe pământ 17 autovehicule scoase din uz, iar lângă acestea se aflau 122 de anvelope uzate, componente auto, motoare, electromotoare, deșeuri din plastic și echipamente electrice și electronice.
„O situație des întâlnită, dar cu impact sever asupra solului și pânzei freatice, este depozitarea autovehiculelor nefuncționale și a diverselor deșeuri direct pe pământ, în curți sau pe terenuri private”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Bacău într-o postare pe Facebook.
Potrivit proprietarului, acesta nu desfășoară activități de dezmembrare auto și susține că mașinile și deșeurile se aflau deja pe teren în momentul în care a cumpărat proprietatea. Explicația nu l-a scutit însă de răspundere.
„Legea protecției mediului este clară: responsabilitatea pentru starea de mediu a unui teren revine deținătorului legal, indiferent dacă deșeurile au fost generate de acesta sau au fost cumpărate odată cu proprietatea”, subliniază Garda de Mediu.
În urma controlului, comisarii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 de lei. Una dintre amenzi, de 5.000 de lei, a fost dată pentru nepredarea vehiculelor scoase din uz către operatori autorizați, iar cea de-a doua, de 6.000 de lei, pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor direct pe sol.
În plus, autoritățile au dispus măsuri ferme: proprietarul trebuie să curețe terenul și să predea toate cele 17 vehicule și deșeurile către firme autorizate.
„S-a interzis depozitarea autovehiculelor scoase din uz și a componentelor acestora direct pe sol”, au precizat comisarii de mediu.
Garda de Mediu atrage atenția că astfel de situații pot avea efecte grave asupra mediului, deoarece lichidele și substanțele din componentele auto pot ajunge în sol și în pânza freatică.
Totodată, instituția îi avertizează pe cei care intenționează să cumpere terenuri sau imobile să verifice cu atenție ce se află pe proprietate înainte de semnarea actelor.
„Dacă intenționați să achiziționați un imobil sau un teren, verificați cu atenție starea acestuia din punct de vedere al protecției mediului”, este recomandarea transmisă de Garda de Mediu Bacău.
Reprezentanții instituției amintesc că simplul fapt că deșeurile au fost lăsate de fostul proprietar nu înseamnă că noul deținător este scutit de obligațiile legale. Din punctul de vedere al legislației de mediu, responsabilitatea revine celui care deține în prezent terenul. (foto: Garda de Mediu Bacău)











