De Ziua Eroilor, 26 de copii, elevi în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 1 din Onești, au depus flori la Monumentul Eroilor din curtea Bisericii “Sf. Nicolae” și s-au rugat în memoria celor care și-au pus viața la temelia națiunii noastre.
Cunoscuți ori necunoscuți, eroii nu mor niciodată. În memoria acestora, joi, 10 iunie, primăriile din județ au organizat o serie de manifestări de pomenire. La Onești, Moinești, Târgu Ocna, Dofteana, Livezi, Cașin, Mănăstirea Cașin, etc., peste tot au fost depuse coroane de flori și au fost aprinse lumânări în semn de recunoștință și prețuire a jertfei lor supreme.
În cadrul unui proiect educaționat dedicat Zilei Eroilor Neamului, elevii clasei a II-a C de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Onești, 26 de copii însoțiți de prof. înv. Mihaela Bolocan și de prof. Paula Cautiș, au depus 27 de flori la Monumentul Eroilor din incinta Bisericii “Sf. Nicolae”. A fost o floare în plus pentru că o fetiță nu a putut participa, fiind bolnăvioară. Printre lacrimi însă, a transmis colegilor ei să depună o floare și în numele ei.
După ceremonialul depunerii de flori, micuții au primit în dar cozonac, ouă roșii și cireșe. Apoi, într-o liniște deplină, s-a intrat în biserică, unde copiii s-au rugat în sinea lor pentru eroii neamului, pentru părinți, pentru frați și pentru surori, pentru bunici și străbunici, pentru colegi de școală ori de joacă.
“Ziua Eroilor reprezintă o sărbătoare națională dedicată eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Proiectul nostru îşi propune ca elevii să conștientizeze importanța cunoașterii istoriei poporului nostru și a cinstirii eroilor neamului, să conştientizeze importanţa evenimentelor istorice, să redescopere şi să cultive sentimentul patriotic și să să stimuleze interesul elevilor faţă de studiu şi lectură”, ne-a declarat prof. înv. Mihaela Bolocan.































