UPDATE – 18.59: „La data de 08 noiembrie a.c., un echipaj de poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala din dotare pe DN 15, în localitatea Buhuși, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, în vederea opririi unui autoturism în trafic, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care a efectuat viraj la stânga în fața sa. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi polițiști, conducătorul autospecialei, de 29 de ani și pasagerul, de 27 de ani, precum și a conducătorului autoturismului care a efectuat viraj la stânga, un bărbat în vârstă de 30 de ani. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un accident rutier s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 15.30, pe strada Libertății din orașul Buhuși, o mașină de poliție fiind implicată în evenimentul soldat cu trei victime.
Din fericire, toate cele trei victime ale accidentului au fost găsite conștiente de către forțele de intervenție, cu traumatisme ușoare.
Chiar și așa, acestea au fost transportate la spitalul din Buhuși, pentru investigații suplimentare, în vreme ce pompierii ISU au asigurat măsurile PSI.
“Un echipaj de poliție, în timp ce se deplasa cu autospeciala din dotare având în funcțiune semnalele acustice și luminoase în vederea opririi unui autoturism în trafic a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care a efectuat viraj la stânga în fața sa”, a declarat Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău. (foto: facebook.com/Lenuța Radovici)













