Dimineața devreme, oneștenii au mers la Piața Agroalimentară pentru a face ultimele cumpărături pentru masa de Paște. În sectorul cu produse din carne, oamenii aproape că se călcau în picioare, joi di,mineață, la fel de aglomerat fiind și în sectorul brânzeturi – lactate.
Febra cumpărăturilor de Paște le-a cuprins pe gospodinele din Onești, dovada fiind numărul mare de cumpărători care alergau de colo-colo, joi dimineață, prin piața agroalimentară din oraș.
Carnea de miel este la mare căutare, la fel și organele din care se prepară drobul. În general însă se vinde aproape orice, tradiționala ceafă de porc ori mititeii numărându-se printre preferatele românilor, indiferent de sărbătoare ori de sezon.
Pentru cei mai comozi care țin la tradiții dar nu le place să petreacă mult timp în bucătărie, există și drob de miel sau de porc gata preparat.
Oferta din piața din Onești este bogată, iar în goana după produsele pentru masa de Paște, oamenii au făcut cozi uriașe la tarabe și în fața vitrinelor frigorifice ale măcelăriilor.
Chiar dacă de la an la an prețurile cresc, tradițiile rămân sfinte pentru multe dintre familiile de români, iar oneștenii își fac cumpărăturile cu același aplomb ca în anii trecuți.






















