Imagini de-a dreptul spectaculoase surprinse cu ajutorul unei drone, cu șantierul viitoarei piațete din fața Casei de cultură din Onești, au fost prezentate, în această dimineață, de primarul Laurențiu Neghină.
„Privită de sus!
Cu voia lui Dumnezeu, în trei luni, vom inaugura Piața Catedralei, parcul și zonele adiacente!
Această investiție va transforma zona, cu siguranță, în cea mai modernă și atractivă locație din oraș”, spune primarul Neghină.
Primarul Oneștiului a făcut referire şi la alte proiecte de investiţii aflate în derulare de municipalitate, şi pe care locuitorii oraşului doresc să le vadă finalizate cât mai curând.
„De asemenea, finalul de an ne va găsi cu două şcoli (Școala nr. 1 și Școala “Ghiță Mocanu”), cu Grădinița “Magnolia” și cu Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” complet renovate și modernizate, dar și cu peste 90% spațiile pietonale reabilitate cu pavaj.
În paralel, lucram intens la refacerea străzilor și la modernizarea parcărilor rezidențiale din oraș.
Doamne ajută”, a mai precizat Neghină. (foto: Facebook / Laurențiu Neghină)